Cine i-a luat locul lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei

Cine i-a luat locul lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei
Publicat: 15/09/2015, 19:43
Actualizat: 15/09/2015, 23:45

Consilierii generali l-au desemnat pe Marin primar interimar, cu 39 de voturi „pentru” și un vot anulat.

Anterior, Marin a fost ales viceprimar cu 41 de voturi, dintre care 34 „pentru”, cinci „împotrivă” și două anulate.

El a candidat la funcția de viceprimar alături de consiliera independentă Julia Zorkoczy, după demisia viceprimarului Cornel Pieptea.

Celălalt viceprimar al Capitalei, Dan Darabonț (PSD), a anunțat că partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar.

„Suntem minoritari și dorim să susținem majoritatea. Vrem să ducem la bun sfârșit acest mandat, mă așteptam ca PNL să își asume responsabilitatea și să desemneze pe cineva din rândul lor. Îl știu pe Ștefănel și am o părere bună despre el. Îl vom vota și îl vom sprijini pentru a nu fi nicio defecțiune de parcurs până la sfârșitul anului. Am totuși un gust amar”, a spus Darabonț.

Reprezentantul consilierilor independenți, Cristinel Deaconescu, a declarat că nu va vota desemnarea lui Ștefănel Marin primar interimar pentru că nu este legal votul.

Consilierii generali Ștefănel Dan Marin și Julia Zorkoczy au fost propuși pentru funcția de viceprimar al Capitalei, în locul lui Cornel Pieptea, după alegerea de către CGMB a noului viceprimar urmând să fie desemnat primarul interimar al Capitalei.

Ședința de îndată a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), convocată după ce prefectul Capitalei a emis ordinul de suspendare a lui Sorin Oprescu din funcția de primar general, a fost suspendată după aproape o oră de discuții.

În contextul în care Cornel Pieptea (PNL) a demisionat din funcția de viceprimar, s-a luat în discuție vacantarea postului, pentru a putea fi apoi ales un înlocuitor al acestuia.

În timpul discuțiilor, reprezentanții PNL în CGMB au arătat că au inițiat o platformă-program intitulată „Acordul pentru bucureșteni”, care cuprinde prioritățile pe termen scurt pentru administrarea Bucureștiului. Acordul propus prevede, printre altele, auditarea în regim de urgență a Primăriei și a instituțiilor din subordinea CGMB, pentru a afla situația exactă în care acestea se află, transparentizarea actului administrativ, rezolvarea problemelor serviciilor publice din Capitală, continuarea unor investiții de interes major pentru București, stoparea risipei fondurilor publice și rezolvarea restanțelor pe care Guvernul le care față de bucureșteni, precum investițiile în noile magistrale de metrou și în Centura Capitalei.

Consilierii generali PMP au spus că nu sunt de acord cu această platformă a PNL, pentru că, deși Bucureștiul are nevoie de tot ce scrie în acel acord, ei nu pot să nu se întrebe de ce nu s-au făcut aceste lucruri în ultimii trei ani. În acest context, reprezentanții PMP au spus că nu pot participa la „o asemenea demagogie” și că nu vor participa la votarea noului viceprimar și nici nu vor lua buletinele de vot.

Reprezentantul consilierilor independenți, Cristinel Deaconescu, a spus că aceștia vor vota alegerea unui nou viceprimar doar dacă în programul acestuia se va regăsi și componenta mediu. Deaconescu a propus-o pentru postul de viceprimar pe Julia Zorkoczy.

Consilierul Gabriel Fătu l-a propus apoi pentru postul de viceprimar pe consilierul UNPR Ștefănel Dan Marin.

Ulterior, consilierii au stabilit ca votul să fie secret, consilierii trebuind să taie pe buletinul de vot numele celui pe care nu îl votează.

Cornel Pieptea a scris marți, pe Facebook, după ce a demisionat din funcția de viceprimar al Capitalei, că în CGMB s-a constituit o majoritate și a fost agreată candidatura lui Dan Ștefănel Marin pentru a prelua interimar funcția de primar al Capitalei, după ce nici PSD nu și-a manifestat intenția fermă de a prelua mandatul.

„Pentru dezamorsarea crizei instituționale generate de arestarea preventivă lui Sorin Oprescu, Partidul Național Liberal a inițiat o platformă-program cuprinzând prioritățile pe termen scurt pentru administrarea Bucureștiului. La acest program au aderat reprezentanții mai multor formațiuni politice prezente în Consiliul General al Municipiului București. S-a construit în acest fel o majoritate solidă care va susține proiectele convenite în acord”, a scris Pieptea.

Sorin Oprescu a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei, marți, după decizia definitivă de arestare preventivă, ordinul de suspendare emis de prefect fiind trimis Consiliului General al Municipiului București, pentru desemnarea primarului interimar.

Edilul șef al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu și judecată luni la Curtea de Apel București, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Magistratul a menținut decizia din 6 septembrie a Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruți de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunțat.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa.

În acest dosar au mai fost arestați, în 7 septembrie, de Tribunalul București, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae și Florin Șupeală, directorul general și respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia, și omul de afaceri Claudiu Bengalici.

Instanța a dispus și luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administrației Cimitirelor, și pentru Romeo Albu.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×